Home » Descopera in Romania » Vinul preferat al lui Ceauşescu face senzaţie în China. Motivul pentru care îl cumpăra de fapt dictatorul

Vinul preferat al lui Ceauşescu face senzaţie în China. Motivul pentru care îl cumpăra de fapt dictatorul

Vinul preferat al lui Ceauşescu face senzaţie în China. Motivul pentru care îl cumpăra de fapt dictatorul
Publicat: 04.12.2016
Un basarabean venit în România în urmă cu 20 de ani a făcut din Casa de Vinuri Huşi cel mai cunoscut brand românesc pe piaţa vinurilor din China, promovandu-le ca fiind preferatele lui Ceauşescu.

În urmă cu mai bine de 20 de ani, Serghei Bunescu a trecut Prutul din Basarabia şi s-a stabilit la Huşi. Crescut într-o familie cu tradiţie în producerea vinurilor şi-a continuat pasiunea şi a creat Casa de Vinuri Huşi, care în scurt timp a devenit un brand cunoscut în ţară, dar şi peste hotare.

„Tradiţia şi pasiunea pentru vinuri o am din familie, din străbuni, toţi ai mei au produs vin. În 1990 după revoluţie am trecut primul Prutul, pentru că aici îmi sunt rădăcinile, neamul. M-am căsătorit la Huşi şi am pornit de la 0. În 1992 am avut o comandă mare de vin pentru Rusia şi am decis să facem o companie şi am creat un brand, un nume, Casa de Vinuri Huşi”, a declarat pentru MEDIAFAX, Serghei Bunescu.

Crama are o colecţie impresionantă de vinuri vechi, de toate soiurile şi din toate podgoriile. În colecţie sunt peste 250.000 de sticle de vin, adunate de-a lungul timpului.

„Colecţia de vinuri este pentru mine o pasiune, un tezaur al companiei, dar şi al meu personal. Avem vinuri de Franţa, Spania, cel mai vechi este un vin italian din 1908. De asemenea din staţiunea Murfatlari avem vinuri româneşti vechi din 1946-1948, dar şi o colecţie de 10.000 de sticle de vinuri din 1960-1962. De asemenea, mai avem o colecţie de vinuri ale noastre de Huşi, sunt câteva mii de sticle în tezaurul nostru, medaliate la diferite consursuri”, a precizat Serghei Bunescu.

Din colecţia de vinuri nu lipsesc Zghihara de Huşi şi Busuioaca de Bohotin, licorile bahice preferate de Nicolae Ceauşescu, care se vând acum cu succes în China, dar şi în ţările europene.

„Zghihara de Huşi, vinul preferat al tovarăşului Ceauşescu a prins foarte bine pe piaţa din China, pentru că am asociat acest vin cu numele de Ceauşescu şi Mao Zedong. Chinezilor le plac poveştile adevărate, ne-am folosit de acest prilej şi am putut să vindem o cantitate impresionantă de vin. Le-a plăcut, este un vin sec, care fermentează fără zahăr, e must rezidual în el. Îl prefera Ceauşescu pentru că nu avea zahăr, el având diabet. E foarte sec şi foarte bun, îl beau chinezii, ruşii şi de la anul chiar şi americanii. Am livrat 700.000 de sticle în China, iar pentru anul următor avem comandă dublă”, a precizat Serghei Bunescu.

Fiecare soi de vin are povestea lui iar degustarea presupune un adevărat ritual.

„Vinul e ca viaţa omului, îl facem, îl creştem, îl educăm, până ajunge sus. Apoi ajunge la maturitate, dar începe să se degradeze şi îşi pierde din calităţi, până moare, exact ca şi omul. Orice vin la masă trebuie să fie în ton cu felurile de mâncare. Ca orice cunoscător apreciem culoarea, apoi îl mirosim, trebuie să degaje miros, să vedem ce arome şi ce nuanţe are, citrice, zmeură, îl mirosim îl mestecăm, toată cavitatea bucală trebuie să fie atinsă, să simţim aromele şi gusturile. Un vin bun după ce îl savurăm, rămânem cu un gust plăcut care ne îmbie şi mai cere încă un pahar”, a spus Serghei Bunescu.

Casa de Vinuri Huşi are 20 de mărci de vinuri înregistrate şi exportă în 14 ţări, din Europa, dar şi în China. Linia de producţie a fost modernizată cu utilaje de ultimă generaţie, prin accesarea unor proiecte cu finanţare europeană. Astfel, sunt trei linii de îmbuteliere care produc 6000 sticle pe oră, diferite sortimente pentru export, dar şi pentru piaţa internă. Investiţia totală depăşeşte zece milioane de euro.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”